TOTUL
Miss Univers 2011 – Leila Lopes
14.09.2011, 7:37
Pe podiumuri a apărut o nouă «panteră neagră». Noua cîștigătoare a concursului «Miss Univers 2011», angloeza Leila Lopes, cu ușurință poate concura cu celebra Naomi Campbell.

Frumoasa angoleză s-a născut în Benguela, centrul administrativ al provinciei cu același nume. Însă tînăra a trecut cu traiul în Marea Britanie, unde în prezent urmează cursurile de administrare a afacerilor. Între timp este preocupată de cariera de model.

Leila este obișnuită să poarte diademe. În octombrie 2010 a fost încoronată drept Miss Angola și a primit dreptul de a participa la Miss Universe 2011, pe care l-a cîstigat detașat, întrecînd astfel 21 de concurente.

Leila Lopes are 25 de ani și măsoara în înălțime nici mai mult, nici mai putin de 1.79 m. «Mă consider o femeie dăruită cu frumuseţe interioară. Am dobîndit multe principii minunate de la familia mea şi intenţionez să le urmez pentru tot restul vieţii», a declarat ea. Tînăra angoleză crede în existența extratereștrilor și consideră că «să fii o femeie este mai mișto, decît să fii un bărbat». Și dacă ar avea posibilitatea de a se renaște, ar alege să fie un fluture, «deoarece ele sunt frumoase și gingașe și pot zbura».

Majoritatea participantelor au fost mai agresive, alegînd chipul "leului, pisicii sau tigrului". Posibil că grație binevoinței sale Leila de la început a devenit favorita concursului, telespectatorii care au votat prin Internet au ales-o anume pe ea.

După părerea membrilor juriului, Leila foarte bine a răspuns la întrebările din finalul concursului. «Sunt foarte mulțumită cu modul în care Dumnezeu m-a creat. Cred că am o frumusețe interioară, am un bagaj de valori și sunt educată», a răspuns Leila Lopes la întrebarea din concurs. «Și am un sfat pentru toți: respectați-vă reciproc". Prin acest răspuns ea a cucerit difinitiv inima membrilor juriului.
Miss UkraineMiss ChinaMiss VenezuelaMiss Australia














Leila Lopes este prima reprezentantă din Angola, care a obținut un astfel de titlu.
Pe 12 sentembrie, cu părul prins într-un coc șic și purtînd o rochie strălucitoare, Leila Lopes, Miss Angola, a fost încoronată Miss Univers 2011 în finala din Sao Paulo. Costul diademei este aproximativ 120 mii de dolari. Este o adevărată operă de artă confecționată din aur alb și galben, împodobită cu mai mult de o mie de pietre scumpe.

Miss Univers 2011 pentru un an va beneficia de un apartament luxos din New York, va beneficia de un contract pe un an cu organizaţia Miss Universe pentru a difuza un mesaj de pace şi de luptă împotriva SIDA.

De asemenea, ea va primi bijuterii şi toalete în sumă de 250 mii de dolari şi va participa la cursuri de formare profesională. Timp de 12 luni Leila este obligată să participe la diferite acțiuni de caritate și companii de publicitate. Apoi tînăra poate să se ocupe de cariera sa în orice domeniu, pe care îl va alege.

Autorul: Irina Hibina

Комментарии

Recomandăm
Noua tendință a lui Kristen Steward
Fiecare adolescent cunoaște numele lui Kristen Steward. Născută în Citește
Miss Univers 2011 – Leila Lopes
Pe podiumuri a apărut o nouă «panteră neagră». Noua Citește
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2019 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten