TOTUL
Cum să avem un piept frumos?
23.02.2012, 14:38
Ce să vorbim, rar întîlneşti vreo domnişoară care consideră că are un bust perfect. Unele cred că au un piept foarte mic, altele cred că este prea mare, iar celorlalte nu le place forma.

La o vîrstă fragedă fiecare ,,mărunţiş” al imperfecţiunii corpului se transformă într-o adevărată tragedie. Cu toate astea există o mulţime de modalităţi de a corecta imperfecţiunile fără implicare chirurgicală pentru a crea un corp frumos în condiţii de casă.
Transformarea bustului-inclusiv. Din cele mai îndepărtate timpuri există o ipoteză că varza ajută la creşterea pieptului, iar terciul de griş face coapsele frumoase.
 
Şi pe bună dreptate, varza este bună sub orice formă, însă nu trebuie mîncată din cînd în cînd, dar cu regularitate: murată, fiartă, înăbuşită, prăjită, sarmale, borş... În decurs de un an puteţi pregăti varza proaspătă sub formă de salată, mai ales că se combină perfect cu diferite pomuşoare, legume şi fructe.

Toate cele care au încercat ,,dieta cu varză” afirmă că aceasta a dat un rezultat destul de bun. Dar dacă mai adăugăm acestei diete şi alte metode atunci rezultatul poate fi amplificat.
De exemplu vă puteţi unge pieptul cu o cremă pregătită de dumneavoastră. În componenţa acesteia intră: 50 ml ulei de migdale (sau alt fel de ulei), 9 picături de ulei de muşcată şi 15 picături de ulei de ylang-ylang. O astfel de cremă minune trebuie aplicată pe muşchii pectorali care sînt amplasaţi mai sus de piept şi masată timp de cîteve minute seara şi dimineaţa. Aceasta va fortifica tonusul muşchilor pectorali şi va provoca mărirea acestora.

Puteţi avea un bust frumos cu ajutorul exerciţiilor fizice, care trebuiesc făcute cu regularitate. Doar aşa acestea vor ajuta la întărirea muşchilor pectorali şi să faceţi partea ,,remarcabilă” a corpului cu adevărat remarcabilă. Puteţi face următoarele exerciţii : faceţi un semn pe perete, un pic mai sus de înălţimea voastă cu mîinile ridicate şi stînd cu faţa la perete încercaţi să atingeţi semnul făcut cu o mînă şi apoi cu cealaltă.
Sînt efective şi exerciţiile cu gantere sau mingea. În prima variantă puteţi lipi mîinile cu gantere de piept şi să le îndepărtaţi pe rîn de 10-15 ori, mărind tempoul.

Iar în a doua variantă trebuie să apropiaţi de piept o minge de cauciuc, număraţi pînă la 5 timp în care strîngeţi tare mingea cu mîinile.
Hameiul ajută la schimbarea formei pieptului. Mai bine zis, infuzia de hamei. Trebuie să faceţi o infuzie dintr-o lingură de butoane de această plantă, lăsaţi să stea 6-8 ore şi luaţi această cîte jumătate de pahar de infuzie de 2,3 ori pe zi, pînă la masă. Dacă veţi bea acesată infuzie cu regularitate, peste o lună, două veţi avea un rezultat indubitabil- pieptul va deveni mai plin.

Apropo, nu uitaţi că o ţinută corectă ajută pieptul să se mărească, iar dacă staţi gîrbovită chiar şi pieptul frumos pare neatrăgător, mic şi lăsat. Aşa că trebuie să mergeţi cu capul ridicat şi pieptul înainte!
Priviţi-vă în oglindă şi zîmbiţi! Nu este o glumă sau o încercare de încurajare. În realitate, atunci cînd zîmbiţi larg, partea de sus a pieptului se contractează şi ridică uşor pieptul.
 
Astfel că , în procesul de mărire a bustului trebuie să ţineţi cont de motto-ul ,,trăim zîmbind”.
Mai puţine fetele sînt preocupate de micşorarea pieptului. Dar, şi în acest caz masajul îşi va face efectul, doar că este nevoie de ulei de jojoba şi un pic de ulei de trandafir. Ultimul provoacă elasticitate pieptului, de aceea cu ajutorul acestui tip de ulei puteţi ,,ucide doi iepuri deodată”- micşoraţi pieptul şi-i daţi o formă frumoasă.
În sfîrşit, trebuie să ţineţi minte pentru totdeauna că orice problemă cu pieptul apar la fetele care sînt prea nervoase, nu dorm suficient şi se alimentează incorect. Nu de puţine ori problemele apar cînd domnişoara ţine cure de slăbire sau se înfometează şi au scăderi bruşte de greutate. De aceea trebuie să vă mai gîndiţi o dată dacă merită acest lucru?

Cristina Boico



Комментарии

Recomandăm
10 moduri de a elimina mirosul neplăcut corp
Mulţi dintre noi aşteaptă cu nerăbdare sosirea primăverii şi sosirea căldurei, Citește
Cum să ne trezim frumoase?
Mergînd la culcare nu o dată ne-am surprins că ne gîndim la faptul Citește
8 trucuri cosmetice care încetinesc procesul de îmbătrînire!
Cu tot respectul față de crema antirid, putem afirma cu încredere că un Citește
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2019 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten