TOTUL
Tendinţele modei pentru copii pentru sezonul toamnă-iarnă 2012-2013!
7.09.2012, 10:19
Vara şi temperaturile înalte au rămas în amintire deja şi este timpul să ne gîndim la garderoba de toamnă-iarnă, nu doar pentru noi, adulţii, dar şi pentru cea a copiilor. Cum îmbrăcăm copii cald, frumos şi stilat!

Pentru sezonul rece este foarte important ca aceste caracteristici a hainelor de iarnă să se întrunească într-un mod armonios. A obişnui copilul cu moda, pentru a educa un gust bun, dar şi asigurarea că este îmbrăcat cald şi nu se va îmbolnăvi, este o sarcină nu foarte uşoară pentru părinţi, dar rezolvabilă. Mai ales că designerii cu renume mondial se străduie să ţină cont de preferinţele copiilor şi cele ale părinţilor, pentru a împăca ambele părţi. Care sînt ofertele designerilor de această dată? Ce fel de haine vor putea purta copii în sezonul de toamnă-iarnă 2012-2013?

Demonstraţiile de modă de pe podiumurile din Valencia (Spania), Londra (Marea Britanie), Florenţa (Italia) au demonstat lumii întregi tendinţele sezonului care a venit déjà. Culorile acide şi cele pastelate se combină cu tematica maritimă şi imprimeurile colorate.

Demonstaţia de modă de la Barcelona a demonstat lumii că vestimentaţia copiilor etse un segment puternic în industria modei mondiale. Designerii au adus în Spania diverse colecţii sportive, casual, de sărbătoare, pentru şcoală. Ceea ce uneşte aceste colecţiile sînt culorile aprinse de roşu şi fucsia, culorile combinate în stil hippy şi accesorii potrivite pentru micuţele fashioniste.
SarabandaSarabanda
SarabandaSarabanda
SarabandaSarabanda
  Sarabanda toamnă-iarnă 2012-2013

Blugii rămîn actuali ca întotdeauna. Fiecare designer are în colecţia sa cel puţin un articol din jeans. Designerii sînt foarte atenţi la ţesăturile cu care lucrează, deoarece hainele sînt destinate copiilor, iar pielea acestora este fina şi sensibilă la atingere.

Pe lîngă cuorile aprinse, vestimentaţia copiilor are tendinţa de a o imita pe cea a adulţilor. Nuanţele monotone şi cele închise, tăietura sobră, elementele garderobei pentru adulţi cum ar fi cravatele se regăsesc în garderoba micuţilor. Mulţi părinţi îşi doresc ca copii lor să arate nu doar stilat şi modern, dar şi să se simtă cît se poate de comod. În noul sezon vestimentaţia copiilor are tendinţa de a varia prin combinarea culorilor şi a nuanţelor.

Stilul copiilor adoptă luxul. Designerii cu renume au creat articole vestimentare cu adevărat elegante. Necătînd la imitarea hainelor pentru adulţi, designerii au creat haine din ţesături uşoare şi poroase, pentru ca micuţii să se simtă confortabil.

pale cloudpale cloud
pale cloudpale cloud
Pale Cloud toamnă-iarnă 2012-2013

În vogă sînt cămăşile în carouri, foarte populare în acest sezon, vestele clasice şi puloverele, pantalonii din tweed, paltoanele elegante care le imită pe cele ale părinţilor. Toate aceste articole vor arăta minunat pe copiii dumneavostră. O combinare corectă a hainelor va face ca copilul dumneavoastră să arate modern, iar ţesăturile calitative şi naturale garantează siguranţa şi confortul.

DiorDior
DiorDior
  Dior toamnă-iarnă 2012-2013

Fără articole extravagante. La modă este vechiul stil clasic, datorită căruia copiii sînt îmbrăcaţi cu haine ce le copiază pe cele pentru adulţi.

Moda pentru fetiţe. Pentru activităţile zilnice şi cele şcolare au fost create colecţii de rochii, costume şi fuste în stil scoţian în culori clasice cu un croi confortabil. Predomină sarafanele din jeans, salopetele, scurtele şi alte articole similare. Pentru ieşirile mondene, domniţele pot opta pentru articole din colecţiile Dior sau Gucci care propun rochii vaporoase din lurex şi paiete. Foarte căutate vor fi scurtele uşoare, paltoanele, căciuliţele din tricotaj şi beretele elegante, cizmele pe talpă cu carîmb înalt, imprimeurile colorate pentru paltoane, fulare şi mănuşi..

DiorDior
DiorDior
DiorDior
DiorDior
 Dior toamnă-iarnă 2012-2013

Moda pentru băieţei. Vestimentaţia băieţilor se apropie maximal de cea a adulţilor: pantaloni, sacouri, cămăşi, pulovere, paltoane. Adevăraţi mici oameni de afaceri şi politicieni. Necătînd la această direcţie matură, micuţii vor arăta foarte stilat. Încălţămintea uniton, căciulile tricotate, fularele dungate sînt obligatorii pentru sezonul rece.
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
Gucci
  Gucci toamnă-iarnă 2012-2013

Pentru copiii foarte mici designerii propun costumaşe tricotate, pulovere, veste, diverse accesorii, salopete cu urechiuşe şi codiţă. Fetiţele se pot bucura de bentiţele cu flori mari.

Principala direcţie a modei acestui sezon pentru copii de la 2 la 15 ani rămîn blugii şi cămăşile în carouri. În rest predomină elegantul stil clasic, stilul matur care educă micuţilor de timpuriu un gust bun necesat pentru viitor.




Комментарии

Recomandăm
Toate suvenirele vorbesc despre Moldova
Dacă vreţi să mergeţi peste hotare şi nicidecum nu dispuneţi de timp pentru Citește
Cele mai aşteptate premiere cinematografice ale lunilor Noiembrie - Decembrie 2012
1.Amurg. Saga. Răsărit: Partea 2 The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2 Citește
Helloween
Sărbătoarea mistică a Helloween-ului în fiecare an capătă tot mai multă Citește
Premiere cinema de revelion
În ajunul Anului Nou și a zilelor de odihnă și a vacanței școlarilor cu Citește
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2019 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten