TOTUL
Vacanţa la munte - alegerea perfectă!
9.11.2012, 9:16
Cea mai solicitată şi incitantă odihnă pentru perioada de iarnă este odihna la munte, care atrage numeroşi turişti şi călători din întreaga lume datorită traseelor sale pentru ski bine amenajate şi confortabile, hotelurilor luxoase, a peisajelor montane incredibile şi a infrastructurii bine-dezvoltate şi în permanentă schimbare.

Staţiunile montane devin atrăgătoare şi datorită show-urilor sale distractive, a centrelor comerciale ultramoderne, a restaurantelor confortabile cu bucătărie internaţională, discotecilor zgomotoase şi barurilor moderne. Cele mai populare staţiuni montane din Europa la momentul actual sînt cele din Austria, Slovacia, Italia, Germania, Finlanda. Destul de vizitat devine şi staţiunea montană din Ucraina –Bucovel.

Austria - o ţară minunată care frapează cu liniştea sa, viaţa tihnită de aici şi locuitorii binevoitori. Această ţărişoară amplasată în centrul Europei, se deosebeşte printr-o amplasare geografică minunată şi o climă moale şi caldă. Ea dăruie vizitatorilor posibilităţi unice şi clipe minunate uimind cu priveliştile uluitoare ale Alpilor şi aerul curat, precum şi cu vederile extraordinare ale pajiştilor alpine de la poalele munţilor. Cele mai confortabile, scumpe şi glamour staţiuni montane sînt Leh şi Zurs. Acestea atrag celebrităţile din întrega lume şi oaspeţii dragi cu confortul, bunăstarea sa şi deservirea impecabilă.
 
Staţiunile Sankt Anton, Kitzbuhel şi Zell Am Zee sînt destinate tinerilor dornici de distracţii. După o tură cu skiurile, tinerii pot merge în centrele comerciale, sau la bar, restaurant, discoteci şi distarcţiile nocturne.

Iubitorii odihnei tihnite în sînul familiei pot opta pentru staţiunile Obergurgl şi Hochgurgl, amplasate nu departe de Solden. Aici veţi putea găsi totul pentru odihnă minunată împreună cu copiii: terase bine amenajate pentru copii, centre distractive şi cafenele, iar restaurantele au inclus un meniu special pentru copii şi programe captivante.

Iubitorii de sporturi extreme şi pante abrupte sînt aşteptaţi la staţiunile Mayrhofen, Alberghi şi Velden special amenajate, precum şi la staţiunile montane cu pîrtii întinse: Ischgl, Zillertall şi regiunea Alberghi.

Staţiunile de ski din Austria atrag o mulţime de oameni cu posibilităţile sale multiple de trasee montane şi cu preţuri după posibilităţile fiecăruia.


Комментарии
Recomandăm
Toate suvenirele vorbesc despre Moldova
Dacă vreţi să mergeţi peste hotare şi nicidecum nu dispuneţi de timp pentru Citește
Vacanţa la munte - alegerea perfectă!
Cea mai solicitată şi incitantă odihnă pentru perioada de iarnă este odihna la Citește
Roma. Eternul oraş al misterelor!
Italia... Espresso aromat...Pămîntul pasiunii şi a irepetabilului. Italia Citește
Cipru-soare, plajă și .... schi la munte!
Nimeni nu pune la îndoială faptul că Ciprul este locul perfect pentru Citește
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2019 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten