TOTUL
Istoria apariției şi a dezvoltării brandului modern Naf Naf
15.11.2010, 7:31
Naf Naf este un brand francez de îmbrăcăminte pentru femei, precum şi de accesorii. În momentul actual, el se află în posesia concernului francez VIVARTE, căruia îi aparțin şi Minelli, Kookai, Caroll, Andre, Merkal calzados, La Halle, San Marina, CosmoParis, Chevignon, Fosco, Accesoire, Defimode, Mosquitos, Beryl, CYCTEL, Besson.

Brandul Naf Naf, atât de cunoscut astăzi, a fost fondat de doi fraţi, Patrick şi Gerard Paryant. În 1973 le-a venit ideea de a-și încerca forțele în businessul hainelor, după care au deschis la Paris primul lor magazin, numit Influence.

Prima colecţie pentru tineret a fost lansată în anul 1978. Aceasta a fost colecţia Naf Naf. Ea a primit acest nume atât de original din cauza faptului că, în copilărie, fratele mai mic a avut această poreclă, în cinstea purcelușului din povestea renumită. Este interesant faptul că acest motiv a fost, de asemenea, aplicat pe scară largă la primele colecții ale acestui brand. Şi numai după 5 ani de muncă asiduă, Naf Naf a devenit popular, și aceasta întâmplător. În colecția acestui brand a fost inclusă salopeta care avea ca logo un camion şi un telefon.

Din spusele fraţilor, este cunoscut faptul că, această salopetă a nimerit întâmplător în mașina de spălat, după care a căpătat un aspect "spălăcit". Ei aveau de gând s-o scoată din colecţie, considerând-o stricată, dar, din nou, absolut întâmplător, ea a atras atenția unui vânzător cu amănuntul căruia i-a plăcut. Acesta a comandat un lot întreg de astfel de salopete "spălăcite". Deci, anume după această coincidență, Naf Naf a devenit extrem de popular în toată Franţa.

În anul 1984 este lansată o vastă campanie de publicitate, care a inclus fotografiile lui William Klein, cu tematica - "glamour" ironic. Deja un an mai târziu, îmbrăcămintea modernă pentru tineri Naf Naf atinge culmea popularității. Asortimentul se extinde prin introducerea accesoriilor cum ar fi genţi, curele şi ochelari. În continuare, compania începe să iasă pe piaţa internaţională. În Japonia este deschis magazinul «Collection by NAFNAF». Însăși prințesa Stephanie a fost observată la o conferinţă de presă într-o bluză Naf Naf.

Compania a avut din nou succes în anul 1987, deoarece anume atunci a fost confecționată geaca de puf doudoune populară și astăzi, care se produce și la momentul actual.

După aceasta, dezvoltarea brandului nu încetează, iar popularitatea crește. El este recunoscut în multe cercuri de modă, precum intră şi în topul brandurilor de modă în masă. Fiecare colecţie Naf Naf nu rămâne în umbră, compania începe să producă costume de baie, pături, cearșafuri, prosoape. Un pic mai târziu este lansată linia de lenjerie Naf Naf.

Popularitatea incredibilă a brandului duce la apariția chiar şi a unei reviste cu acest nume, care face cunoscute toate noutățile modei. Revista se răspândea prin intermediul magazinelor companiei.

În anul 1991, compania Naf Naf produce prima linie de parfumuri, dezvoltată în colaborare cu firma de cosmetice L'Oreal. Numele ei este "Atingerea Naf Naf". Un succesul enorm l-a avut şi al doilea parfum "Graffiti", de la Naf Naf.

Este cunoscut faptul că, în anii '90, acest brand renumit a ieșit pe piaţa externă. Magazinele sale au apărut în Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania, precum şi în Paris. În pofida faptului că, hainele moderne pentru tineret Naf Naf au avut un succes uluitor, în 2007 fraţii Paryant au decis să vândă compania concernului Vivarte.

Alex Mann

Комментарии

Recomandăm
O nouă aromă La Perla.
Brandul italian ,,La Perla” a atras întotdeauna tinere domnişoare Citește
Istoria tunicii: de la Roma Antică pînă în timpurile noastre
Tunica este o haină universală care arată bine pe un corp de diferite forme și Citește
Săptămâna modei Haute Couture de la Paris toamnă – iarnă 2011-2012
Sezonul prezentărilor de modă a fost deschis de casa de modă Christian Dior. Citește
Rochie pentru balul de absolvire 2011
Rochia de bal pentru seara de absolvire reprezintă prima îmbrăcăminte Citește
Totul Info
Studiază Totul
Tools
Alte Pagini
Copyright © 2020 Totul.md. Toate drepturile Rezervate.

Trimite link unui prieten